Thursday, May 31, 2007

Cum sa obtii finantare pentru un start-up

In urma cu o luna am participat la Business Intro, o serie de seminarii pe tema antreprenoriatului, un proiect al celor de la DaAfaceri. O mana de studenti, toti cu dorinta de a deveni antreprenori si cu idei din belsug, ne-am adunat sa ascultam cum au reusit altii sa-si deschida propria afacere de succes si ce am putea face sa ajungem si noi acolo.

Unul din cel mai dezbatute subiecte au fost banii, si mai ales cum si de la cine putem face rost de ei. S-a vorbit mult despre banci si cum putem obtine credite, prea mult as zice. Deasemeni fiecare speakear, avea propria lui idee despre banci si cat de usor sau greu e sa obtii credite in functie de experienta lor de pana atunci cu bancile. Asa ca de la :" Parerea mea e ca nu aveti in momentul de fata nici o sansa sa luati un credit pentru start-up" am trecut la :" Bancile au foarte multi bani, si nu mai au cui sa-i dea, deci aveti toate sansele sa-i obtineti", multe din informatiile venite au fost contradictorii.

In Fortune am gasit o lista cu 7 cai de a-ti finanta o afacere.

1. Propriile finante: economii, carti de credit. Mi s-a parut interesant ca cei de la Google si-au finantat in primii 2 ani afacerea folosindu-se de cartile de credit. Deci se poate!

2. Prieteni si familie: mi se pare una din cele mai bune solutii pentru un start-up, pentru ai mai multe sanse sa obtii finante de la cunoscuti decat de la o banca. Este o solutie in cazul in care suma de care ai nevoie nu este una foarte mare.

3. Banci: pentru un start-up e destul de dificil sa obtii un credit de la o banca, chiar daca planul tau de afaceri arata extraordinar si situatiile financiare sunt mai mult decat promitatoare, pentru ca nu ai cu ce garanta in fata unei banci. Totusi situtia incepe sa le surada celor care doresc sa obtina credite pentru a demara o afacere, unele banci precum Transilvania sau Raiffeisen avand deja produse destinate acestei categorii.

4. Granturi de la guvern pentru unele inventii: nu stiu daca in Romania exista, dar ma gandesc ca in cazul in care sunt procedurile sunt atat de birocratice si probabil bani aceia sunt dati demult.

5. Investitori privati (Angels Investors) : Daca ideea ta si modul in care te gandesti sa o aplici kisks ass atunci un investitor privat ar putea fi solutia. Ei sunt oameni potenti financiar si miros orice oportunitate de a face bani, iar daca ideea ta le va aduce bani, atunci ai gasit un investitor. In Romania exista cei de la BizAngels.

6. Fonduri de investitii cu capital de risc (Venture Capital) : In 2005 in Romania exista un singur fond de investitii cu capital de risc destinat exclusiv start-up-urilor: Gemisa Investments. Intre 2002 - 2006 au fost investiti 150 de milioane in companii romanesti, dar numai 20% au fost destinati start-up-rilor.

7. Clientii si furnizorii: ideea ar fi ca furnizorii sa-ti furnizeze materii si sa-ti acorde o perioada mai lunga de timp pentru achitarea ei, decat in mod normal sau clientii sa-ti plateasca in avans produsul. Cred ca este o solutie aplicabila intr-un procent destul de mic.

8. As mai adauga si fondurile nerambursabile ca solutie de finantare acestea reprezentand o oportunitate extraordinara in momentul de fata in Romania. Au fosta alocate pentru tara noastra in jur de 28-30 de milioane de euro bani europeni, bani ce trebuie cheltuiti in perioada 2007-2013.

Dupa ce am vazut toate alternativele posibile de finantare a unei afaceri ramane de vazut ce anume alegem. Intr-un "top" personal situatia ar arata astfel:

  1. Investitori privati
  2. Fonduri nerambursabile
  3. Prieteni si familie
  4. Propriile finante
  5. Venture capital
  6. Clienti si furnizori
  7. Banci
  8. Finante de la guvern

Saturday, May 12, 2007

Facultatea la noi

O sa ating un subiect foarte sensibil pentru mine in postul asta: sistemul de invatamant superior din Romania si o sa vorbesc despre Ase, pentru ca aici sunt studenta.
Situatia este destul de grava, atat modul in care studentii, profesorii si parintii percep educatia superioara fiind grav alterat, de gandirea de tip comunist.

Studentii. Pentru cei mai multi facultatea reprezinta modalitatea perfecta de a freca menta 3-4-5 ani, de a stoarce cat mai multi bani de la parinti si de a petrece cat mai multe nopti prin baruri. Ii poti numara pe degete pe cei care citesc altceva decat suportul de curs pentru un examen, pentru ca scopul lor este nota si nu informatiile cu care ar putea ramane si folosi apoi.
Faptul ca un profesor face sau nu face o lista de prezenta, reprezinta principalul motiv de a te arata la facultate la un curs, eventual in timpul cursului sa vorbesti, sa citesti, sa trimiti sms-uri, sa joci Sodoku, sa faci orice atceva decat sa fii atent. Modalitatea copy/paste cu nesimtire: 8 - 10 pagini este favorita tuturor, unii necatadicsind sa citeasca informatiile macar.

Profesorii. Nici aici nu am cuvinte de lauda, foarte multi profesori alegand metode ce nu stimuleaza participarea studentilor. Am avut profesori pentru care a tine un curs era egal cu a dicta cuvant cu cuvant, suportul de curs, fara a incuraja in nici un mod studentii sa-si exprime opinia. Au varste inaintate si sunt depasiti de viteza cu care totul se desfasoara acum si refuza sa se adapteze. Imi aduc aminte ca profesori ce predau materii economice sustineau ca : " pe vremea lui Ceausescu mergea bine economia, acum au venit astia si au falimentat toate intreprinderile de stat. Guvernul ar trebui sa dea cat mai multe subventii...". Profesori de economie care sustin ca economia de piata nu e buna, care nu au auzit de competitivitate, care nu accepta opinii sustinute cu argumente, pentru simplul fapt ca ei le stiu pe toate.

Parintii. Sunt parinti care inca isi imagineaza ca niste note mari, vor garanta la finalul facultatii un job bun. De aceea ei pretind note mari si nu sunt interesati de dezvoltarea pe toate planurile a copiilor lor, nu ii incurajeaza sa intre intr-un ONG sa faca munca voluntara, nu ii incurajeaza sa se implice in proiecte sociale, sa aibe o viata sociala activa.

E un lant al slabiciunilor, si cred ca e nevoie de cel putin o generatie sa se schimbe mentalitatea. Spun ca e un lant al slabiciunilor pentru ca studentii au o problema cu acei profesori care incearca sa faca un curs interactiv si isi doresc sa comunice cu studentii. Se ajunge la niste situatii penibile in care se pune o intrebare si intr-o sala de 50-60 de oameni se ridica intr-un caz norocos 2-3 manute timide. Sunt studenti care se amuza copios, cand un profesor de curs se declara dezamagit de nivelul de cunostinte. Astea sunt momentele in care ma incearca sentimente precum: rusine, frustrare, dezamagire.

Au mai scris posturi interesante pe tema asta:Nenorocitu si
Andrei Rosca

Thursday, May 10, 2007

Fonduri structurale

Acum 2 zile, dupa ce am mai trecut un hop: am scapat de examenul de PR, m-am grabit sa prind inceputul conferintei: Accesarea fondurilor structurale, organizata tot de catre cei de la BOS.Au fost invitati sa vorbeasca: Ioana Morovan – EurActiv , Dragos Paslaru – GEA Consulting, Ciprian Nicolae -Constrain si Cristina Aurora Tanasescu –Ministerul Finantelor Publice, care insa nu a putut ajunge la conferinta.

Acum analizand la rece conferinta, a fost foarte utila pentru toti cei interesati de a profita de pe urma acestor fonduri: fie ca vrei sa le obtii pentru o afacere, fie sa oferi consultanta pentru obtinerea lor. Interesul in randul colegilor mei din ASE a fost redus, intr-o sala cu peste 150 de locuri pe scaune, fiind prezenti in jur de 25 de studenti, iar mare parte din acestia plecand in primele 30 de minute ale conferintei.

Dragos Paslaru s-a axat pe prezentarea aspectelor legale ce trebuie indeplinite pentru a obtine finantari, ne-a facut o scurta prezentare a tuturor programelor de finantare, cu sumele aferente fiecarui program facand trimitere catre cateva documente ce ar trebui studiate pentru a ne lamuri ce presupun aceste fonduri structurale: Programul Operational Sectorial, Planul National de Dezvoltare.

Ciprian Nicolae a preferat sa vorbeasca despre oprotunitatile create prin aceste fonduri, ce am putea face pentru a accesa fondurile, care ar fi pasii necesari pentru a crea un proiect de finantare si nu in ultimul rand ce ar putea face el pentru noi. Mi-a placut mai mult prezentarea lui, pentru ca a intuit de ce eram noi acolo si a abordat subiectul intr-un mod accesibil, reusind sa ne capteze atentia, asta dupa ce in timpul prezentarii lui Dragos Paslaru, o buna parte din cei prezenti au plecat. Ciprian ne-a dat si cateva idei despre cum am putea profita prin infiintarea unor afaceri, care ar putea obtine fonduri structurale, in momentul de fata fiind prea putine pentru a face fata cererii si care cu siguranta pe viitor se vor dezvolta:
  • Tipografii
  • Consultanta pe proiecte de finantare
  • Specialist pe proceduri de achizitii pubice
  • Traduceri
  • Catering
  • Campanii de comunicare si informare
In final Ciprian a facut o propunere tuturor celor interesati de a oferi consultanta pe fonduri europene, ca in 6 luni de zile orice persoana din sala poate deveni consultant, cu ajutorul lui. Ma gandesc sa incerc si eu dupa ce termin cu sesiunea :).
Despre conferinta a scris si Ioana Morovan: Studentii la Ase si fondurile UE

Tuesday, May 8, 2007

Primul

Ce m-a ambitionat sa-mi deschid acest cont la blogspot?
La ABM Days un proiect BOS in cadrul unei conferinte,Radu Ionescu ne arunca o mica provocare: cand ajungem acasa sa ne deschidem un cont pe blogspot, wordpress sau orice alta platforma de blogging sa povestim despre conferinta si sa punem un link catre speakeri. Nu stiu cati din cei prezenti au luat in serios provocarea, dar eu am decis sa-i dau curs.
Tema conferintei: "Blogul - o noua strategie de marketing" mi s-a parut foarte interesanta, pentru ca eu constientizez cat de mare este / va fi influenta blogului in creearea unei imagini. Dar ce a contat cel mai mult a fost faptul ca imi doream sa ii vad pe unii din blogerii pe care ii citesc de mai bine de 1 an, vorbind despre bloguri: Radu Ionescu,Dragos Novac , Cristian Manafu,Bogdana Butnar si Razvan Matasel. Pe Radu si Dragos, am mai avut norocul sa-i prind in urma cu aproape 2 saptamani la un proiect Da Afaceri, dar despre asta in alt post.
De ceva vreme ma bate gandul sa-mi fac si eu un blog, deci conferinta asta a venit la tanc, sa-mi dea un mic imbold sa nu mai aman si sa-mi fac un blog, pe care sa postez lucruri mai serioase decat ce am mai mancat in ultimul timp, cine m-a mai enervat si cand. La un moment dat Manafu m-a luat peste picior cand am spus ca am un blog pe Yahoo 360, intrebandu-ma daca seamana cu un oracol? A mai contat si faptul ca de 1 an de zile sunt un cititor fidel de bloguri, caci asa cum se spunea si azi la conferinta, reprezinta o importanta sursa informatii, ,aproape cea mai importanta pentru mine.
In legatura cu blogul imi propun sa postez pentru inceput cam de 4-5 ori pe saptamana, caci imi va fi cam greu sa impac facultatea, serviciul, cursuri de portugheza, viata sociala si blog acum in perioada sesiunii. Plus ca blogul asta mi-a luat cam 1 ora sa-l scriu, pana mi-am facut contul si am invatat sa pun linkuri. Imi propun sa nu am posturi foarte personale, dar cred ca va fi destul de greu lucrul asta si cred ca va fi o proportie egala intre lucruri mai serioase si mici intamplari din viata mea. Si musai trebuie sa mai lucrez la el, sa-l fac sa arate mai decent.